luni, 7 decembrie 2015

Diana cu vanilie - Diana Sorescu (recenzie)

Titlu: Diana cu vanilie - The Book
Titlu original: Diana cu vanilie - The Book
Autor: Diana Sorescu
Editura: ALL
Apariţie (RO): 2014
Apariţie (original): 2014
Număr de pagini: 176

Noi, oamenii, suntem în continuă mişcare, schimbare, tranziţie. Suntem vii, la fel ca anotimpurile.

Impresie: Trebuie să încep prin a menţiona că Diana Sorescu a murit în anul 2013 în urma unui edem pulmonar la doar 26 de ani. Era jurnalistă şi o persoană cumsecade, din câte se vede în blogul ei, Diana cu vanilie. Cartea în discuţie cuprinde 60 dintre postările de pe acest blog, cele care dezbat diverse aspecte ale vieţii, în general relaţiile.

Am citit diverse recenzii ale acestei cărţi şi mai toate promit o carte care să te atingă, să îţi schimbe perspectivele, să te intrige. Ei bine, pentru mine nu a fost aşa. Am citit cartea în trei reprize pe parcursul a două zile şi, chiar dacă se presupune a fi despre viaţă, nu am găsit decât discuţii ori lamentări despre relaţii. Diana vorbeşte despre cât de proastă e femeia îndrăgostită şi cât de nesimţit este bărbatul, despre cum dragostea durează cu certitudine maxim 7 ani, dar în acelaşi timp ea crede într-o dragoste veşnică, despre femeie ca fiind o zeiţă deşteaptă, frumoasă, independentă, dar care e făcută să îi facă pe plac bărbatului şi e "o proastă leşinată". Autoarea blogului se contrazice în idei şi e clar că opinia ei se schimbă foarte uşor în funcţie de starea în care se află.

Există câteva capitole(?) frumoase care chiar transmit un mesaj frumos, dar nu suficiente. Se vede că Diana scria un blog, nu o carte. Gestul prietenilor ei de a transforma blogul în carte mi se pare drăguţ, dar nu tocmai necesar.

Opiniile prezentate nu m-au prea dat pe spate. Lumea spune că te poţi regăsi, dar eu nu am simţit asta. Se vorbeşte cu puţintică frustrare despre cât de groaznic este bărbatul, cât de complicată este femeia, ori eu nu cred aşa ceva. Un capitol prezintă lucruri pe care le spune o femeie şi ce vrea ea de fapt să spună, dar nu toată lumea e la fel. Dacă eu spun ceva, ete fix aia am vrut să transmit (în lipsa tonului sarcastic). Bărbatul nu e mereu imbecil, idiot sau nesimţit, am şi exemple care să îmi susţină ideea.

Poate că mi-ar plăcea să o întâlnesc, miraculos, pe Diana. Să aflu de ce e atât de înverşunată, de ce expune anumite idei ce mie mi se par superficiale.

Cartea este drăguţică. Merită citită doar pentru a o cunoaşte pe autoare sau a scoate nişte citate tocmai bune pentru status-ul de pe facebook, nu pentru a descoperi cine ştie ce idei filozofice. Recenzia e puţin cam dezordonată, dar cam la fel e şi cartea, exact ca un blog. Sper că se înţelege ceva, totuşi, căci cu greu m-am abţinut să nu comentez mai mult ideile ce m-au deranjat.

Citate:
  •  Suntem un aluat frământat de mâinile vieţii.
  • Poate că alegerile din trecut nu ar trebui judecate din perspectiva zilei de azi. Anii au trecut, păsări au zburat, lacrimi s-au scurs, nimic nu mai e cum era.
  •  Nimeni nu spune că schimbările sunt uşoare. Dar, ca să strălucească, un diamant trebuie şlefuit.
  • Fiecare despărţire e un dans macabru al iubirii.
  • Ştiţi că vă iubiţi când noţiunea de a rămâne toată viaţa împreună vă sperie pentru că... e prea puţin
  • Dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte.
  • Înveţi că oricât ai învăţa, încă n-ai învăţat nimic.

Notă:
O lectură uşoară, o carte bună de frunzărit, un mod foarte bun de a o cunoaşte pe Diana Sorescu, ce s-a stins prea repede. Probabil e bună de citit pentru cineva care trece printr-o despărţire sau aşa, ca o lectură rapidă în demersul lung de a cunoaşte oamenii.
2/5

duminică, 29 noiembrie 2015

TBR pentru sfârşitul anului.

   Nu ştiu exact cum, dar anul 2015 e pe sfârşite, iar provocarea mea de pe goodreads o duce foarte rău. Deşi îmi propusesem să citesc 75 de cărţi, am reuşit să citesc doar 29. Să îmi completez provocarea este imposibil, dar vreau să ajung măcar la 45 de cărţi întrucât ştiu că sunt în stare, mai ales că prind şi vacanţa de iarnă. Aşadar acestea sunt cele 16 de cărţi pe care vreau să le citesc în aceste ultime 34 de zile ale anului:

1. Prinţul mecanic (Dispozitive infernale 2) de Cassandra Clare
2. Prinţesa mecanică (Dispozitive infernale 3) de Cassandra Clare
3. Oraşul oaselor (Instrumente Mortale 1) de Cassandra Clare
4. Oraşul de cenuşă (Instrumente Mortale 2) de Cassandra Clare
5. Oraşul de sticlă (Instrumente Mortale 3) de Cassandra Clare
6. Oraşul îngerlor căzuţi (Instrumente Mortale 4) de Cassandra Clare
7. Oraşul sufletelor pierdute (Instrumente Mortale 5) de Cassandra Clare
8. (aici sper să apară ultimul volum al seriei Instrumente Mortale anul acesta)
9. Dragostea mea mi-a dăruit (colecţie de povestiri scurte) coordonată de Stephanie Perkins
10. Diana cu vanilie de Diana Sorescu
11.Unde fugim de-acasă de Marin Sorescu
12. Elixirul dragostei de Eric Emmanuel Schmitt
13. Oscar şi Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt
14. Declaraţia de Gemma Malley
15. Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier
16. Secretul doamnei Frankweiler de E.L. Konigsburg

   Sper să reuşesc să citesc aceste cărţi până la finalul anului. Doar e vorba de mândria mea de cititor, nu? Apropo, ştiaţi că se spune că este imposibil să citeşti 10 km de cărţi într-o viaţă? Nu îmi dau seama ce înseamna asta exact, dar vreau să demonstrez ca e greşit. Poate nu e, dar m-a atins la orgoliu, deci vom mai vedea. (da, Teo, chiar am postat asta aici). Cine mai doboară recorduri cu mine?

duminică, 1 noiembrie 2015

NaNoWriMo, negru, Tudor Chirilă şi scuze

   Liceul mă ţine foarte ocupată şi de aceea nu prea reuşesc să postez. Până când mă voi obişnui cu programul nou şi cu toată nebunia asta, cam tot aşa voi face. Îmi pare foarte rău!

   Totuşi, vreau să vă anunţ că voi participa voi încerca să particip la NaNoWriMo anul acesta. Pentru cei ce nu ştiu, este un concurs ce presupune scrierea unui roman de 50000 de cuvinte în 30 de zile. Competiţia este cu tine însuţi, iar la final aveţi numai de câştigat întrucât acum aveţi 0 cuvinte, iar la final veţi avea ori tot atâtea, ori mai multe. Puteţi să mă adugaţi aici, ca să fim writing buddies.

  Şi am rugămintea să nu trecem peste ce s-a întâmplat în colectiv. Oamenii au murit şi continuă să moară, iar noi nu trebuie să uităm încet încet de acest eveniment. Putem schimba ceva astfel încât să nu mai existe astfel de situaţii inadmisibile. Iar dacă noi nu credem că e posibil, atunci cine? Tudor Chirilă a postat mai demult o scrisoare pentru liceeni, eu zic că merită ascultată.

duminică, 4 octombrie 2015

Liceu şi alte şmecherii

   Şcoala a început de trei săptămâni, iar începând cu anul acesta eu mă numesc cu mândrie savistă. Liceul m-a luat pe nepregătite, dar sunt foarte bucuroasă că am ales Colegiul Naţional Sfântul Sava în loc de liceul oferit de şcoala pe care am terminat-o. Îmi amintesc că nu voiam să mă trezesc dimineaţa doar pentru că ştiam că este o zi cu şcoală, dar acum pot spune că nu mai am acel nod în stomac când trebuie să merg la liceu. Bineînţeles temele şi învăţatul nu sunt activitatea preferată a nimănui, dar şcoala nu mai este o povară pentru mine ca în anii trecuţi.

   Aşadar, impresiile mele despre liceu sunt până acum geniale. În primul rând, s-a dus goana după note, tot ce trebuie să faci este să treci. Aşadar, îţi poţi folosi timpul ca să te concentrezi pe ceea ce chiar te interesează. Asta nu se aplică şi la chimie unde va trebui să îmi tăbăcesc fundul ca să iau media 5, cum eu nu am făcut chimie aproape deloc în generală, iar acum am o profesară foarte exigentă.


   Dar lăsând drama chimiei de o parte, notele nu mai sunt deloc o grijă, mai ales că părinţii mei sunt foarte înţelegători şi nu şi-au dorit niciodată un copil de 10, s-a întâmplat doar ca eu să vreau să iau note mari în gimnaziu şi să ajung la cel mai bun liceu din ţară. 


   În al doilea rând, liceul este mult mai permisiv şi te lasă să te formezi aşa cum vrei tu, nu cum îţi cer profesorii. Şi asta tocmai pentru că ei nu mai cer. Nu îi interesează viaţa ta la fel de mult ca în 5-8 şi ştiu că fiecare are o personalitate diferită. În al treilea rănd, am nişte colegi foarte drăguţi, adevăraţi oameni, şi deja încep să îi am la suflet. Este adevărat, avem o tocilară a clasei, o fată cu ifose şi un băiat mai ciudăţel, dar per total oamenii sunt foarte frumoşi. Iar asta se aplică majorităţii saviştilor, nu doar colegilor mei minunaţi. Nu ştiu de unde provine bârfa că în Sava sunt îngâmfaţi care se cred superiori prin inteligenţă şi care învaţă toată ziua, oamenii de aici sunt chiar foarte deschişi, implicaţi, plini de idei şi cu chef de distracţie.

  

   Pe lângă asta, bineînţeles că există şi profesori care deja ne-au pomenit de BAC. De parcă nu am dat evaluarea naţională acum vreo trei luni. Da' nu-i bai că până într-a doişpea nu se apucă nimeni de învăţat.


  Activităţi, centre de excelenţă, concursuri, voluntariate şi diverse cluburi de toate felurile ne sunt aruncate în faţă. Iar din câte am înţeles nici nu se opresc vreodată cât e liceul de lung.
Iar eu nu pot spune decât că asta mă bucură nespuse, căci despre asta e vorba, nu? Să te implici, să practici, să ajuţi, să înţelegi şi să înveţi. Ce vreau eu să transmit prin această postare este că liceul este grozav până acum, mai ales că mâine e zi liberă. Şi sper să şi rămână grozav.


   Voi ce mai faceţi? Cum e şcoala pentru voi, ce clasă/ an sunteţi? Sper că şi voi o duceţi la fel de bine. Iar dacă nu, sper măcar ca această postare să vă fi adus un zâmbet. Poate par eu foarte entuziastă în legătură cu oamenii pe care i-am întâlnit, dar mai mult îi observ. Tot un covrigel anti-social sunt. Gata cu vorbitul despre mine, succes la şcoală! Şi dacă aveţi câteva minute, ziceţi-mi şi mie cum e noul an şcolar. Chiar îmi place să ştiu ce mai faceţi.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

You should date a girl who reads

“You should date a girl who reads.
Date a girl who reads. Date a girl who spends her money on books instead of clothes, who has problems with closet space because she has too many books. Date a girl who has a list of books she wants to read, who has had a library card since she was twelve.

Find a girl who reads. You’ll know that she does because she will always have an unread book in her bag. She’s the one lovingly looking over the shelves in the bookstore, the one who quietly cries out when she has found the book she wants. You see that weird chick sniffing the pages of an old book in a secondhand book shop? That’s the reader. They can never resist smelling the pages, especially when they are yellow and worn.

She’s the girl reading while waiting in that coffee shop down the street. If you take a peek at her mug, the non-dairy creamer is floating on top because she’s kind of engrossed already. Lost in a world of the author’s making. Sit down. She might give you a glare, as most girls who read do not like to be interrupted. Ask her if she likes the book.

Buy her another cup of coffee.

Let her know what you really think of Murakami. See if she got through the first chapter of Fellowship. Understand that if she says she understood James Joyce’s Ulysses she’s just saying that to sound intelligent. Ask her if she loves Alice or she would like to be Alice.

It’s easy to date a girl who reads. Give her books for her birthday, for Christmas, for anniversaries. Give her the gift of words, in poetry and in song. Give her Neruda, Pound, Sexton, Cummings. Let her know that you understand that words are love. Understand that she knows the difference between books and reality but by god, she’s going to try to make her life a little like her favorite book. It will never be your fault if she does.

She has to give it a shot somehow.

Lie to her. If she understands syntax, she will understand your need to lie. Behind words are other things: motivation, value, nuance, dialogue. It will not be the end of the world.

Fail her. Because a girl who reads knows that failure always leads up to the climax. Because girls who read understand that all things must come to end, but that you can always write a sequel. That you can begin again and again and still be the hero. That life is meant to have a villain or two.

Why be frightened of everything that you are not? Girls who read understand that people, like characters, develop. Except in the Twilight series.

If you find a girl who reads, keep her close. When you find her up at 2 AM clutching a book to her chest and weeping, make her a cup of tea and hold her. You may lose her for a couple of hours but she will always come back to you. She’ll talk as if the characters in the book are real, because for a while, they always are.

You will propose on a hot air balloon. Or during a rock concert. Or very casually next time she’s sick. Over Skype.

You will smile so hard you will wonder why your heart hasn’t burst and bled out all over your chest yet. You will write the story of your lives, have kids with strange names and even stranger tastes. She will introduce your children to the Cat in the Hat and Aslan, maybe in the same day. You will walk the winters of your old age together and she will recite Keats under her breath while you shake the snow off your boots.

Date a girl who reads because you deserve it. You deserve a girl who can give you the most colorful life imaginable. If you can only give her monotony, and stale hours and half-baked proposals, then you’re better off alone. If you want the world and the worlds beyond it, date a girl who reads.

Or better yet, date a girl who writes.”

― Rosemarie Urquico

vineri, 28 august 2015

Citeşte o grămadă | wrap-up

Chiar dacă maratonul de lectură s-a terminat acum aproape două săptămâni, eu abia acum am găsit nişte timp ca să postez un wrap-up. Da, da, sunt o persoană groaznică, ştiu, să trecem peste.

Matematica paginilor citite
prima zi: 135 pagini
a doua zi: 159 pagini
a treia zi: 288 pagini
a patra zi: 233 pagini
a cincea zi: 157 pagini
a şasea zi: 315 pagini
a şaptea zi: 219 pagini

TOTAL: 1506 pagini

Cărţile citite
1. Tăcere de Becca Fitzpatrick - 110 pagini (din 333 pagini)
2. Experiment de Veronica Roth - 472 pagini
3. Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson - 235 pagini
4. Îngeri în părul meu de Lorna Byrne - 348 pagini
5. Spulberă-mă de Tahereh Mafi - 348 pagini

E destul de bine zic eu, mai ales că în primele trei zile am citit cu greu Experiment şi abia apoi am început să citesc cu adevărat ca în cadrul unui maraton. Nu mi-am respectat TBR-ul întocmai cum era, dar nici nu mă mir. De fapt, sunt mândră de mine că patru dintre aceste cărţi chiar se află printre cele pe care mi-am propus să le citesc. E mare lucru.

Cât despre maraton, trebuie să îi mulţumesc Sarei, cu întârziere, pentru că l-a organizat şi a făcut din o experienţă adorabilicioasă pe care sper să o repet curând. Dacă mai organizezi unul, eu sunt prima pe listă!

sâmbătă, 15 august 2015

Citeşte o grămadă | a şasea zi

Sunt în starea de negare, e imposibil să mai fi rămas doar o zi. IMPOSIBIL! Eu o să mă prefac că mai sunt o grămadă de zile şi nu am să mă panichez că mai am două cărţi întregi de citit mâine şi una de terminat în seara asta. Bun plan, bun plan.

O poză care mă face să mă simt mai bine chiar dacă sunt în urmă cu maratonul:


Astăzi am terminat Îngeri în părul meu de Lorna Byrne şi mi-a plăcut tare mult. Am observat că sunt mult mai atentă la ce fac şi la ce gândesc şi că am o stare de spirit mai bună. Sper să reuşesc să mă agăț de aceste sentimente pentru ceva vreme de acum încolo, chiar dacă am terminat de citit cartea.

A doua carte pe care am început-o şi pe care vreau să o termin înainte să adorm este Spulberă-mă de Tahereh Mafi. Nu ştiu prea multe deocamdată şi nu am ce comenta, pentru că încă sunt în primele o sută de pagini şi nu am aflat foarte multe despre lume sau personaje. Voi vorbi mai mult despre carte într-un wrap-up pe care vreau să îl fac după terminarea maratonului de lectură. Până acum, mi se pare o lectură draguță.

Nu am prea multe de spus astăzi, mai ales că nici nu mi-am făcut mare parte din porţia de citit încă. Sper că vouă vă merge bine cu maratonul și ne auzim mâine în ultima postare de tip update în legătură cu read-a-thon-ul *simt că mi se face pielea de găină când spun asta*

Nu uitaţi să citiţi şi să folosiţi #citesteogramada pentru postările legate de maraton.

Pe lângă acestea, am avut o problemă cu blogger-ul, iar postările din zilele a patra şi a cincea au fost transformate în draft şi a trebuit să le public din nou. Nu e sfârşitul lumii, dar comentariile postate s-au pierdut şi cele două postări apar ca fiind publicate în alte zile decât ar fi trebuit. Problema din urmă o să o rezolv când voi folosi calculatorul, dar pe prima nu o pot rezolva. În plus, pentru cei care urmăresc blog-ul prin email, vor primi încă o dată mail-ul cum că am postat. Vă cer scuze.

vineri, 14 august 2015

Citeşte o grămadă | a cincea zi

*am senzaţia că mă scuz mereu, dar mă simt vinovată dacă nu o fac: e foarte târziu şi îmi pare rău dacă sunt incoerentă pe alocuri sau am greşeli gramaticale sau orice altceva. simt cum îmi cad pleoapele*


Doamne, s-a terminat a cincea zi şi eu încă mai am de citit trei cărţi şi jumătate. În două zile. Păi, măcar acum ştiu că am o adevărată provocare înaintea mea.

Astăzi am terminat Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson -Leib Lejson pe numele său adevărat- şi pot să spun că mi-a plăcut foarte mult şi nu cred că este singura dată când o voi citi. Nici măcar nu se poate comenta o astfel de carte, autorul a spus deja totul atunci când a scris-o. Este o autobiografie a unui supravieţuitor al Holocaustului ce a avut norocul să apară pe lista de muncitori ai lui Oskar Schindler, chiar dacă era doar un băieţel. Asta este tot ce trebuie să ştii înainte să începi cartea.


A doua carte din care am citit astăzi este Îngeri în părul meu de Lorna Byrne, autobiografia unei mistice irlandeze care poate vedea îngerii şi spiritele. Am mai spus că deşi nu este genul de subiect pe care să îl caut eu într-o carte, mă bucur că m-am apucat să o citesc pe aceasta. Sentimentele pe care le provoacă această lectură sunt de pace, de linişte şi sunt mereu bine venite. E o carte deosebită, diferită.

Asta a fost ziua mea. Nu am citit chiar la fel de mult ca ieri, dar stau destul de bine. Chiar dacă mai am o groază de recuperat. Nu am să las acest read-a-thon să mă învingă!

Sper că şi voi vă distraşi în cadrul maratonului măcar atât cum o fac eu. Devine obositor să citesc atât de mult în fiecare zi, mai ales după ce m-am dezobişnuit anul acesta să citesc aşa de mult, având în vedere că am avut examene și prea puţin timp liber. Bine că a venit vara şi trece deja!

Important vara: citiţi, citiţi şi nu uitaţi să citiţi. (Ah da, şi cunoaşteţi persoane noi şi alte chestii pe care oamenii fără anxietate socială le fac).

joi, 13 august 2015

Citeşte o grămadă | a patra zi


A patra zi s-a terminat. Păi, asta înseamnă că au mai rămas doar trei zile de citit excesiv (deşi nu cred că există noţiunea de prea mult citit). Astăzi am început două cărţi:

Îngeri în părul meu de Lorna Byrne: o carte care, deşi am crezut că aveam să o privesc cu scepticism, mi-a lăsat un sentiment cald în suflet, unul de pace, de împăcare. Nu am terminat cartea într-o zi pentru că este o lectură ce poate fi alternată şi pentru că am vrut ca sentimentul acela frumos să dureze mai mult timp. Este vorba chiar despre autoare şi despre viaţa ei deosebită. Lorna Byrne este o mistică irlandeză -adică o persoană care poate vedea îngerii şi spiritele- ce îşi relatează experiențele şi povestește despre lumea ei în care poate vedea toţi îngerii păzitori ai oamenilor, îngerii speciali şi spiritele celor plecaţi. Recunosc că nu sunt cea mai religioasă persoană, dar cartea aceasta mi-a oferit o nouă perspectivă. Nu ştiu dacă povestea este adevărată, dar nici nu mă interesează. Pentru cei sceptici, cartea nu este de ignorat, pentru că poate fi luată ca o simplă lucrare de filozofie, dacă nu ca o carte ce relatează fapte reale.

Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson: nu am citit decât jumătate, dar deja am vărsat câteva lacrimi. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, pentru că eu nu plâng la cărţi, dar asta este a doua oară în aceeaşi săptămână. Şi cum mâine intenţionez să mă apuc de Jurnalul lui Anne Frank, cred că nu este şi ultima. Cartea scrisă de Leon Leyson este tot o autobiografie, dar şi un omagiu adus lui Oskar Schindler -eroul autorului- pentru tot ceea ce a făcut pentru atâţia evrei. Cartea îl urmăreşte pe Leon, Leib Lejson pe numele său adevărat, de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial şi înainte. El avea numai zece ani când Polonia, țara sa natală, a fost invadată de nazişti. Pot spune cu certitudine că această carte este extraordinară, scrisă cu "o remarcabilă lipsă de resentimente", ca să citez descrierea. Leyson relatează într-un mod deosebit lumea pe care a cunoscut-o în tinereţe, cunoscăndu-se contrastul dintre sentimentele şi credinţele sale de atunci şi cele de acum. Îl apreciez pe autor şi îmi pare rău că a murit înainte să îşi vadă cartea publicată, căci merită să ştie ce impact a avut asupra atâtor cititori.
Cam atât pot spune despre cărţile "în curs de citire". Mă bucur tare mult că am reuşit să citesc destul de mult astăzi, deşi nu credeam că voi avea timp. Maratonul mai are trei zile, aşadar e timpul să recuperez.

Sper că toată lumea citeşte de zor şi, mai important, citeşte cărţi bune. Pe lângă citit, am fost astăzi să mănânc la un restaurant chinezesc cu familia mea şi mă declar complet incapabilă să înțeleg cum reuşesc unii să mănânce cu beţişoarele specifice. Mie mi se pare şi imposibil, şi ilogic. Doamne, mă pricep să mă abat de la subiect.
Oricum, nu uitaţi de #citesteogramada pentru reţelele de socializare şi zâmbiți mai des, e molipsitor. Ah da! Să nu uitaţi să citiți!

miercuri, 12 august 2015

Citeşte o grămadă | a treia zi

Am plâns mult din cauza finalului celui de-al treilea volum din seria Divergent, aşadar aceasta nu va fi o postare veselă. Şi nici prea lungă. De asemenea, sunt foarte obosită, așadar îmi cer scuze pentru eventuala lipsă de coerenţă sau spoilerele care ar putea apărea din neglijență.


Dacă e ceva la care Veronica Roth se pricepe cu adevărat -înfară de a-şi omorî toate personajele exact atunci când te doare mai tare, astfel distrugându-ţi viaţa- acel lucru este să îşi păcălească cititorul. Sau cel puţin pe mine. Pe parcurs ce citeam cartea stăteam şi mă gândeam ce notă o să îi dau pe goodreads: doi sau trei. Ei bine, în ultimele 100 de pagini am devenit mai confuză ca oricând. Ştiam finalul, ştiam ce lucruri se întâmplă, dar tot am plâns. Lucru important de luat în calcul aici: eu nu plâng când citesc. Niciodată. 


Dar la finalul lui Experiment am plâns. Şi nu aşa, oricum. Imaginaţi-vă o fată de cinşpe ani, stând în pat, vărsând şiroaie de lacrimi şi încercând din răsputeri să şi le şteargă ca să poată citi mai departe. Să citeşti seria Divergent e o dovadă clară de masochism.


Revenind la partea în care Veronica Roth ştie să îşi păcălească cititorii... Toată lumea care a stat în jurul meu în ultimele trei zile ştie cât de mult m-a deranjat Experiment. Am fost clară atât în postările mele, cât şi în orice conversaţie pe care am purtat-o de-a lungul acestor zile. Ei bine, în ultimele 100 de pagini toată furia şi frustrarea rezervate cărţii au dispărut. Totul a fost înlocuit de durere, pentru că, deşi Roth nu se descurcă prea bine să scrie din perspectiva unui băiat, sigur se pricepe să descrie durerea provocată de o pierdere, indiferent de sexul persoanei care o simte. Pentru că, în definitiv, durerea se simte la fel. M-a cucerit cu ultima parte a cărţii, chiar dacă a ratat restul. A încheiat seria cu un scris frumos, chiar dacă, după mine, cu prea multe personaje moarte.


Revenind la read-a-thon, nu prea sunt în stare să mai pălăvrăgesc despre ziua asta. Ideea e că am terminat cartea şi acum sunt prea rănită emoţional ca să mai simt altceva înafară de empatie, foarte multă empatie pentru Four şi nevoia incontrolabilă de a omorî o anumită autoare cunoscută ca fiind ucigaşă în serie. (mda, exact, chiar Veronica Roth) 


Oricum, succes cu maratonul şi cititul în general. Scuze dacă nu am fost prea încântătoare în această postare. Încă nu pot trece peste golul pe care a reuşit să îl lase în mine şi sentimentele amestecate pe care mi le-a provocat. Sună dramatic, dar chiar aşa mă simt.

marți, 11 august 2015

Citeşte o grămadă | a doua zi

*scriu postarea asta a treia oară pentru că telefonul meu mă urăşte şi a şters tot ce am scris mai devreme. de două ori. wow*

S-a terminat a doua zi de maraton şi eu sunt tot blocată la Experiment, a treia carte din seria Divergent scrisă de Veronica Roth. Nu o să termin cartea decât mâine, aşadar sunt puţin în urmă cu programul. Oricum, programul nu este cea mai mare problemă acum, cartea pe care o citesc este.

Experiment îmi dă mari bătăi de cap. Până acum ştiu doar că sunt foarte dezamăgită. Foarte. Chiar dacă mă doare să spun asta, tot o să o spun: Veronica, ai stricat o poveste şmecheră. Nu am o problemă cu acţiunea, nici cu povestea (de fapt, îmi place mult ideea cărţii şi lumea creată). Problema mea este felul în care este realtată această poveste. Perspectiva duală mă încurcă rău de tot. Mareu uit din perspectiva cărui personaj citesc (atât Tris, cât şi Four sunt naratori). Am noroc că citesc în română unde avem categoria gramaticală a genului, astfel că mă pot ghida după asta. În plus, gândurile personajelor sunt dezorganizate. E numai un talmeş-balmeş în capul lor. Pe lângă asta, protagoniştii fac nişte descoperiri şocante despre lumea în care trăiesc, toate convingerile lor fiind dărâmate. Cu toate acestea, reacţiile lor sunt... ciudate. Întotdeauna sunt deranjată când dintr-o carte ce are o acțiune care se vrea posibilă lipseşte realismul. Mai ales când personajele pentru care ar trebui să simt compasiune sunt oarecum inumane.

Şi când mă gândesc cât de mult am iubit Divergent şi cât de entuziasmată eram de Experiment. Mă şi doare să spun lucruri rele despre o carte din seria asta, dar nu am ce să fac. Dacă nu reuşesc nici mâine să termin cartea, o amân pentru după maraton, căci mă încetineşte considerabil, având în vedere că mă târăsc cu greu printre cuvinte. Uraţi-mi succes, pentru că

În altă ordine de idei, m-am hotărât să fac un wrap-up la finalul maratonului de lectură, în loc să scriu o recenzie fiecărei cărţi în parte. În felul acesta, nu voi avea la dispoziţie decât un paragraf ca să mă plâng de Experiment, nu o postare întreagă. E mai bine pentru toţi ca adevărata mea frustrare să nu iasă la suprafaţă.

Voi ce mai citiţi? Aveți probleme cu vreo carte? Sper că nu, căci e dureros să vezi o idee bună umbrită de o execuţie proastă a cărţii. Până mâine seară vă spun -cum anunţa profesorul meu de teatru la finalul fiecărei repetiţii, întocmai ca o tradiţie- nu uitaţi să citiţi!

luni, 10 august 2015

Citeşte o grămadă | prima zi

 
A început maratonul de lectură! De fapt, tocmai s-a sfărţit prima zi din cele şapte dedicate cititului. Cum m-am trezit foarte târziu astăzi, timpul de citit a fost mai scurt decât mă aşteptasem. Oricum, nu am citit nici pe departe cât mi-aş fi dorit.

Înainte de începerea maratonului, am început seria Îngerul nopții de Becca Fitzpatrick şi nu am reuşit să termin a treia carte ieri, aşa că am citit ultimele 110 pagini astăzi. Nu era între planurile mele, dar asta e. După ce am terminat cu lectura neaşteptată, m-am apucat de Experiment de Veronica Roth. Nu am apucat să citesc decât vreo cinci capitole, adică în jur de cincizeci de pagini, dar eu nu mă culc până pe la ora 2, aşadar mai am ceva timp de citit.

Din ce am citit până acum, a treia carte din seria Divergent nu mă prea încântă. Ştiu că cincizeci de pagini din cinci sute nu înseamnă mai nimic, dar îmi dau deja seama că nu îmi place naraţiunea din perspectivă duală pe care a ales autoarea să o folosească. Mi se pare că vocea lui Tris se amestecă puţin (poate mai mult) cu cea a lui Four. Nu am mai citit altă serie scrisă de Veronica Roth, dar îmi pot da seama că e printre primele dăți când folosește o asemenea tehnică de narare. Tris şi Four au o exprimare şi nişte gânduri asemănătoare. Mă bucur totuşi că am ocazia să văd lumea poveştii şi situaţia şi din perspectiva frumuşelului cu cifră pe post de nume, adorat de cititoarele de peste tot.

Sper ca impresia mea să se schimbe, mai ales că Divergent este una dintre poveştile mele preferate, eu fiind o fană declarată a genului distopiilor. Voi reveni cu detalii despre carte într-o recenzie (cel mai probabil la finalul read-a-thon-ului).

Între timp, voi ce mai citiţi cu ocazia maratonului? Şi că tot veni vorba de distopii, îmi recomandă cineva una? Nu de alta, dar nu am mai citit în ultima vreme ceva din genul acesta care să îmi rămână în minte şi să mă facă să îmi doresc mai mult.

Succes în continuare cu maratonul şi nu uitați de #citesteogramada pentru reţelele de socializare. Spor la citit!

joi, 6 august 2015

Circul nopţii - un film

De la numele blog-ului până la recenzia plină de laude pe care am făcut-o cărţii, cred că e destul de evident că iubesc acest roman excepţional. Şi uite aşa, acum câteva zile, mintea mea a început să ruleze şi bam, un gând a apărut: "cum ar fi să existe şi un film după carte?". Am căutat repede pe internet şi am găsit câte ceva.

1   2  3
4  5  6
tumblr_mql3hhhxMv1rs0hwjo8_250  8  9

Aparent, în 2011, producătorii filmelor Harry Potter (Summit Entertainment şi David Heyman) au cumpărat drepturile de ecranizare. Filmul este "in development", iar până în momentul de faţă nu există prea multe informaţii despre ecranizare. Se ştie doar că Moira Buffini (cea care a redactat scenariul pentru Jane Eyre -varianta din 2014-) va scrie (sau a scris deja) scenariul filmului.

Nu ştiu dacă ar trebui să mă bucur sau nu încă, mai ales că nu s-au mai publicat noutăţi de mult timp, iar singurul mod de a afla mai multe este să îmi fac un cont premium de IMDb, lucru care necesită bani pe care nu îi am. În plus, ăsta e tipul ăla de film care poate să iasă ori foarte bine (dacă actorii au chimie, regizorul ştie ce face, iar efectele speciale şi montajul sunt făcute cu cap), ori foarte rău. Oricum ar fi, abia aştept să mai apară informaţii despre producţie, actori şi scenariu.

Până atunci, sunt multe alte filme pe care abia aștept să le văd: Paper Towns, Mockingjay 2 (nu pot să cred că The Hunger Games se termină) și The Maze Runner 2. Voi ce filme mai așteptați? 2015 este pe sfârșite din punct de vedere cinematografic, dar sunt sigură că filmele care vor mai apărea vor fi bune. Trebuie să fie.

sâmbătă, 1 august 2015

Citeşte o grămadă | Read-A-Thon

Salut! Sara a venit cu o idee foarte drăguţă şi anume un read-a-thon românesc, adică un citeşte-o-grămadă, cum ar veni. Pentru cei care nu ştiu, un read-a-thon înseamnă o perioadă de timp (în general, o săptămână, 24 de ore sau 5 zile) în care cărţile devin o prioritate, iar fiecare citeşte cât de mult poate. Sara organizează şi un giveaway pe blog-ul ei, iar premiul este volumul al doilea din Un cântec de gheaţă şi foc. Cine vrea să se înscrie trebuie să posteze un comentariu aici.

Cum am văzut postarea, am ştiut că trebuie să particip. Mi-am propus să citesc 75 de cărţi în 2015, dar cum tocmai am terminat clasa a opta şi am avut admiterea şi alte tâmpenii, am apucat să citesc doar 16 până acum -majoritatea în iulie-. Aşadar, trebuie să mă pun pe citit, pentru că sunt cu 26 de cărţi "behind the schedule". Şi ce alt mod mai bun de a recupera decât o săptămână dedicată lecturii?

Maratonul -căci asta este, de fapt- se va desfăşura între 10 şi 16 august. Asta înseamnă că avem o săptămână să citim cât putem de mult. Scopul este să ne motivăm unii pe alţii să terminăm cât mai multe cărţi. De aceea există #citesteogramada pentru orice postare de pe twitter, instagram (eu aici voi posta) sau alte reţele de socializare.

Şi cum este vorba despre un read-a-thon, trebuie să vă spun ce cărţi am de gând să citesc de-a lungul acestei săptămâni pe care o aştept cu nerăbdare.
Vreau să citesc cel puţin şase cărţi. Totuşi, viitorul este imprevizibil, aşadar am o carte în plus pe care o voi citi dacă termin restul şi mai am încă timp. Cărţile pe care vreau să le citesc (în ordinea în care vreau să le abordez) sunt:

1. Experiment de Veronica Roth, al treilea volum din trilogia Divergent. Am mai citit cartea asta o dată, doar că mai pe sărite (adică doar dialogul şi părţile care narau acţiunea esenţială din poveste). Totuşi, vreau acum să citesc cu adevărat cartea pentru că nu am idee dacă mi-a plăcut sau nu.

2. Îngeri în părul meu de Lorna Byrne, o carte despre care nu am auzit prea multe. Am înţeles că este o lectură destul de uşoară, deci ar fi potrivită pentru read-a-thon.

3. Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, pentru că sunt o fanatică a cărţilor ce abordează Al Doilea Război Mondial. Am auzit numai lucruri bune despre cartea aceasta şi sunt cumva sigură că nu o să mă dezamăgească. Rămâne de văzut.

4. Jurnalul Annei Frank de Anne Frank, evident. Am de gând să rămân în lumea nazistă (doar în cărţi, bineînţeles) pentru încă puţin timp, aşadar voi citi această carte pe care vreau să o iau de secole. Mi-am cumpărat-o de curând şi sunt foarte entuziasmată că voi reuşi într-un final să o citesc.

5. Spulberă-mă de Tahereh Mafi, o carte pe care mi-am cumpărat-o mai demult şi depre care ştiu doar că face parte dintr-o trilogie. Cred. Nu mai ţin minte. Habar n-am despre ce e, dar sper să fie interesantă.

6. Frenezia de Francesca Lia Block. Nu ştiu absolut nimic despre cartea asta, doar că stă în dulapul meu de mai bine de doi ani şi pare o lectură uşoară.

Acum, cartea de rezervă este primul volum dintr-o serie. Dacă îmi rămâne mai mult de o zi, poate voi continua chiar cu următoarele volume din serie. Asta doar dacă nu încep accidental un nou serial şi nu mă mai pot opri. Ştiu că am o problemă, nu trebuie să îmi spuneţi.

7. Oraşul Oaselor de Cassandra Clare, primul volum din Instrumente Mortale. Am auzit atâtea despre seria asta şi ştiu că foarte multă lume o iubeşte, dar eu nu am apucat încă să ajung la ea. Ştiu, îmi e ruşine. Totuşi, sunt hotărâtă să o ctesc vara aceasta, chiar dacă nu în cadrul maratonului acesta. Chiar mă gândeam să fac un maraton special doar pentru seria asta. Dacă e cineva interesat să mi se alăture, vă aştept în secţiunea de comentarii.

poză foarte artistică, ce pot spune, sunt foarte talentată


Este şi Sfidarea -a doua carte din Jocurile foamei- în poză, pentru că mă gândeam să recitesc seria (terminând primul volum înainte de read-a-thon), dar m-am răzgăndit, pentru că am văzut filmele şi nu sunt pregătită emoţional să mai trec încă o dată prin moartea lui Rue şi suferinţa lui Peeta.

Acestea sunt cărţile mele pentru read-a-thon şi vreau să ştiu şi care sunt ale voastre. Aşadar, cine vrea să mai participe poate lăsa un comentariu şi am putea să fim reading buddies (amici de citit sună ca ceva din clasa a doua, nu ştiu de ce). Până la urmă, ce mod mai bun de a te motiva decât să vorbeşti cu alte persoane care citesc alături de tine?

joi, 29 ianuarie 2015

dacă aş rămâne - Gayle Forman (recenzie)

Titlu: dacă aş rămâne
Titlu original: if i stay
Autor: Gayle Forman
Editura: rao
Apariţie (RO): 2010
Apariţie (original): 2009
Număr de pagini: 215

 Nu te-ai aştepta ca radioul să funcţioneze după aceea. Dar o face. 
Cumva, radioul este încă legat la baterie, aşa că Beethoven se aude în liniştea dimineţii de februarie.


Impresie: Nu există o carte care să mă fi dezamăgit mai mult ca aceasta. Ştiu că e un început urât pentru o recenzie, dar trebuia să o spun. Şi nu am fost dezamăgită pentru că povestea a fost rea sau pentru că nu mi-a plăcut ideea ori personajele. A fost... nici măcar nu ştiu. Am auzit atâtea despre cartea aceasta, că te dărâmă, te face să plângi, te afectează. Eu am rămas rece.

Singura parte care m-a "atins" (deşi nici aceasta prea tare) a fost cea în care s-a produs accidentul şi se descriau circumstanţele, atât.

Şi credeţi-mă, nu sunt deloc o dură. Eu plâng când văd bătrânei (Geppetto din Pinocchio m-a traumatizat în copilărie, ok? Nu mă judecaţi).

Totuşi, filmul? O cu totul altă poveste. Am plâns ca o bunicuţă sensibilă când află că a pierdut la Bingo. Serios. Ca să nu mai spun că la partea în care bunicul Miei îi vorbea am vărsat cascade (v-am zis că plâng la bătrânei).

În cazul în care n-aveţi idee despre ce vorbesc, haideţi să vă spun despre ce e vorba. Cartea urmăreşte, în paralel, viaţa Miei înainte de accidentul pe care l-a suferit împreună cu familia ei (care a murit) şi cea pe care o petrece după accident în spital, înafara corpului ei. Ea trebuie să aleagă dacă vrea să moară, alăturându-se familiei ei, sau să rămână împreună cu Adam, iubitul ei, Kim, prietena ei cea mai bună, şi restul familiei sale (bunici, unchi, mătuşi etc.)

Mi-a plăcut subiectul, mi-a plăcut povestea, mi-au plăcut întrebările. Dar nu am iubit cartea. Mi-a plăcut, dar nu pot să spun altceva. Am tot aşteptat acel... sentiment care să mă facă să o ador, iar el nu a venit. Filmul, în schimb, a doborât cartea. Practic a fost mai bun din toate punctele de vedere. Actorii au avut chimie, toţi, nu doar cei principali, regia, luminile, muzica, jocul... tot. a fost perfect, pe bune. Uitaţi-vă la film, e perfect.

Citate:
  • Dacă rămâi, voi face tot ce vrei. Voi renunţa la trupp, voi merge cu tine la New York. Dar, dacă vrei să plec, voi face şi asta. Vorbeam cu Liz şi ea mi-a spus că, poate, să revii la vechea ta viaţă ar fi prea dureros, că poate ar fi mai simplu sa renunţi la noi. Asta ar fi cumplit, dar aş accepta. Aş putea să te pierd în felul acela dacă nu te-aş pierde azi. Te-aş lăsa să pleci. Dacă rămâi.
  • Oamenii cred doar ceea ce vor să creadă, spunea ea.
  • Un somn fără vise. Îi auzisem pe oameni vorbind despre un somn de moarte. Aşa s-ar simţi morţii? Cea mai placută, caldă, grea şi fără sfârşit aţipeală? Dacă este aşa, nu m-ar deranja. Dacă aşa este moartea, nu m-ar deranja absolut deloc.
  • Înteleg acum că este uşor să mori. Să trăieşti este greu.
  • Uneori,  în viaţă, faci alegeri, iar alteori le face viaţa pentru tine. (acest citat este tradus într-un mod în care dispare jocul de cuvinte, aşadar, varianta originală şi mult mai şmecheră, doamnelor şi domnilor): Sometimes you make choices in life and sometimes choices make you.
  • Dar tu cea din seara asta eşti aceeaşi tu de care eram îndragostit ieri, aceeaşi tu de care voi fi îndragostit ine.
  • Orice ai alege, câştigi. Orice ai alege, pierzi. Ce să-ţi spun? Dragostea este dificilă.

Notă:
Cartea mi-a plăcut. A fost obişnuită, dar o lectură drăguţă. Poate că a sunat a critică dură, dar per total mi-a plăcut. A fost frumoasă, a transmis câte ceva. Mi-a plăcut. dar recomand din inimă filmul, pentru că merită fiecare secundă din viaţa voastră. Nu este cel mai bun film posibil, dar mie mi-a plăcut mult. Aşadar, pentru cinefilii dintre noi, un link adorabilicios pentru film este aici.

3/5


joi, 22 ianuarie 2015

Hoţul de cărţi - Markus Zusak (recenzie)

Titlu: Hoţul de cărţi
Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura: rao
Apariţie (RO): 2011
Apariţie (original): 2005
Număr de pagini: 571

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 

Impresie: Die Bücherdiebin, cum s-ar spune în germană şi cum mie îmi sună cel mai frumos, mi-a picat în mână din greşeală. În 2012, în primăvară, dacă îmi aduc bine aminte, am fost cu mama la cumpărături în Carrefour doar pentru că îmi era sete, altfel aş fi rămas în maşină. Am luat totuşi, din întâmplare, şi o carte. Un an mai târziu bunicul meu a văzut-o în dulapul meu şi mi-a spus că este o lectură grozavă. Până pe 1 ianuarie 2015 nici măcar nu m-am atins de ea. Şi ce greşeală am făcut că am uitat-o atât timp.

Hoţul de cărţi este o carte care te trimite în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, văzut de această dată, în mod unic, din perspectiva morţii. Aceasta este o naratoare foarte de bine aleasă care îţi permite să intri în mintea ei ce, în ciuda a tot ceea ce credem noi, este foarte frumoasă şi plină de surprize.

Povestea pe care moartea o relatează urmăreşte o perioadă din viaţa unei fetiţe, perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Liesel Meminger şi naratoarea se întâlnesc pentru prima oară într-un tren când cea din urmă îi ia fratele cu ea. Fata este dusă la casa noilor săi părinţi, pe strada Himmel (tr. Rai). Mama ei este ca o furtună, iar tatăl ei precum un acordeon. Liesel învaţă să citească, se împrieteneşte cu Rudy, vecinul ei şi se transformă pe tot parcursul cărţii. Este un exemplu nemaipomenit de bildungsroman. Markus Zusak a scris o poveste atât de adevărată căreia nu îi poţi rămâne indiferent cât te-ai strădui.

 Subiectul este mult mai amplu, dar nu sunt în stare să îl rezum, deoarece toate cuvintele potrivite au fost deja folosite în carte. Vă pot doar recomanda cartea, cu promisiunea că nu vă va dezamăgi.

Citate:
  • Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.
  • A nu pleca: un act de încredere şi de iubire descifrat deseori de copii.
  • Chiar sunt prost, îi spuse Hans Hubermann fiicei sale adoptive. Şi amabil pe deasupra. Ceea ce mă face cel mai mare idiot din lume.
  • Aţi putea foarte bine să vă întrebaţi la ce naiba se gândea. Răspunsul este probabil la absolut nimic. Probabil, ar spune că îşi exercita dreptul la prostie dat de la Dumnezeu.
     
  • Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate cineva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.
Notă:
Cu un final emoţionant, cartea m-a copleşit şi m-a luat între paginile ei. Am trăit povestea de lângă Liesel şi l-am simţit pe fratele ei în jurul meu în tot acest timp. Am admirat-o pe soţia primarului şi pe Rosa Hubermann. M-am ataşat de Hans şi de Rudy. Am iubit-o pe Liesel şi, cel mai important, am ajuns să am o cu totul altă perspectivă asupra morţii. Există cărţi care îşi lasă amprenta adânc în sufletul tău, care îţi schimbă privirea. Die Bücherdiebin este una dintre ele. Pentru o carte sfâşietoare şi frumoasă (în adevăratul sens al cuvântului), Markus Zusak are tot respectul meu.
Pentru cine vrea să vadă şi filmul care, deşi nu a egalat cartea, chiar a schimbat-o din unele puncte de vedere, aveţi aici un link numai bun.

5/5

joi, 15 ianuarie 2015

Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne (recenzie)

Titlu: Băiatul cu pijamale în dungi
Titlu original: The Boy in the Striped Pyjamas
Autor: John Boyne
Editura: rao
Apariţie (RO): 2013
Apariţie (original): 2006
Număr de pagini: 218

Punctul care deveni o pată, care deveni un strop, care deveni o siluetă, care deveni un băiat.

Impresie: Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pe care am ocolit-o multă vreme, aproape un an întreg. Totuşi, am fost nevoită să o citesc pentru olimpiada de lectură. Nu regret deloc acest lucru.

Cartea prezintă povestea unui băieţel de nouă ani din Germania care se mută din Berlin din cauza slujbei importante pe care a primit-o tatăl său de la Fury.

Noul loc îi displace categoric lui Bruno. Este o casă mult mai mică decât cea din care s-au mutat şi nu există nimeni în jur care să se joace cu el. Totuşi, de la geamul lui se zăresc sute, poate chiar mii de oameni îmbrăcaţi cu pijamale în dungi în spatele unui gard fără sfârşit.

Singur şi plictisit, Bruno pleacă într-o zi în explorare, activitate care îi făcea mare plăcere. Mergând de-a lungul gardului zări un punct, ce se transformă treptat într-un băiat. Cei doi se împrieteniră, în ciuda faptului că băiatul, Shmuel, se afla de cealaltă parte a gardului, iar Bruno îl vizitează aproape zilnic pe noul lui amic. Bruno nu realizează prin ce trece Shmuel, fiind sigur că atâta timp cât tatăl său aprobă lucrurile de dincolo de gard, nu poate fi ceva care să rănească oameni.

Inocenţa de care dă dovadă Bruno pe parcursul cărţii este sfâşietoare şi conferă o nouă perspectivă asupra tragediei celui de-Al Doilea Război Mondial, cea a unui copil.


Citate:
  • Apoi în cameră se făcu foarte întuneric şi, într-un fel, în ciuda haosului ce urmă, Bruno descoperi că încă îl mai ţinea pe Shmuel de mână şi nimic în lume nu l-ar fi determinat să îi dea drumul.
  • Punctul care deveni o pată, care deveni un strop, care deveni o siluetă, care deveni un băiat.

Notă:
Am plâns şi am râs, combinaţia perfectă, tot ce ai putea cere de la o carte. Am rămas impresionată de modul de narare pe care Boyne a ales să îl folosească. Deşi totul este relatat la persoana a treia, ai senzaţia că Bruno povesteşte cele întâmplate. Perspectiva este cea a unui băieţel mic ce nu înţelege lucrurile care se petrec în jurul lui şi nici nu îşi poate închipui adevărul.
Totuşi, în ciuda faptului că mi-a plăcut la nebunie cartea, am simţit că ceva lipseşte, aproape de neperceput, dar nu pot spune că a fost perfectă. Cu toate acestea o recomand din suflet.  
Pentru cei care îşi doresc să vadă filmul (pe care îl recomand, dar numai după lectură) aveţi aici un link
3/5