Îţi voi dărui soarele - Jandy Nelson (recenzie)

Titlu: Îţi voi dărui soarele
Titlu original: I'll Give You The Sun
Autor: Jandy Nelson
Editura: EPICA
Apariţie (RO): 2015
Apariţie (original): 2014
Număr de pagini: 410

Ceea ce e rău pentru inimă e bun pentru artă. Îngrozitoarea ironie a vieţii de artist.

   Impresie: Nici măcar nu ştiu cum să scriu o recenzie acestei cărţi, ştiu doar că mi-a plăcut într-atât de mult încât simt că trebuie să existe o postare pe blog despre ea.

   Opera lui Jandy Nelson urmăreşte povestea a doi gemeni, Noah şi Jude, între 13 şi 16 ani. Şi atât spun, întrucât nici eu nu am ştiut mai mult şi asta m-a făcut să înţeleg cartea şi mai bine. De asemenea, sugerez să nu mai citiţi nicio recenzie până nu terminaţi cartea, nici măcar pe asta, fiindcă orice mică dezvăluire (de orice fel, chiar şi despre maniera în care e scrisă) îi fură din magie.

   Totuşi, pentru cei care sunt curioşii, cei  ce nu au de gând să o citească (ceea ce e o mare greşeală) sau cei care au citit deja cartea şi vor să audă părerea alcuiva, aici sunt câteva idei.

   Deşi are o acţiune solidă la bază, Îţi voi dărui soarele se concentrează în mod evident pe relaţia dintre personaje şi evoluţia lor, maturizarea. Cei doi gemeni sunt foarte apropiaţi şi au o relaţie cu totul specială. Amândoi sunt pasionaţi de artă, iar acest lucru are un mare impact asupra cursului vieţilor lor. Întreaga carte prezintă această dragoste faţă de artă într-un mod excepţional, amândoi văzând lumea într-un mod diferit. Personajele nu sunt deloc clişeice, nici măcar un pic, nu ştiu cum a reuşit autoare acest lucru, dar e minunat.

   Există două elemente care ies în evidenţă în cartea lui Jandy Nelson: perspectiva dublă a naraţiunii şi stilul de scris electrizant.

   Mai întâi, povestea este relatată, pe rând, de ambii gemeni, la vârste diferite: Noah la 13-14 ani şi Jude la 16 ani. Dacă aş fi ştiut asta de dinainte să citesc cartea, probabil nu aş fi citit-o deloc. Nu suport perspectivele duble, întotdeauna uit cine relatează, iar autorii nu se prea pricep, în general, să facă diferenţa între personaje prin gânduri, limbaj şi, cel mai important, prin felul în care văd ei lumea. Cu toate acestea, Jandy Nelson m-a cucerit. Noah şi Jude sunt gemeni, gândesc deseori la fel şi se înţeleg chiar prin telepatie uneori, dar chiar şi aşa, felul lor de a vedea lumea este complet diferit şi nu a existat niciun moment în care să uit din perspectiva căruia citesc. Autoarea are tot respectul meu pentru asta.

   Al doilea aspect incredibil, stilul de scris, se îmbină perfect cu primul. Gândurile celor doi sunt atât de vii, atât de veridice, încât te pătrund. Eu, personal, nu mă identific cu Jude prea uşor. Sunt multe aspecte în care suntem în dezacord şi cred că ăsta e un alt punct important de ştiut despre carte: autoarea nu prezintă clişeicele personaje relatable. Chiar şi aşa, în mod impresionant, m-am surprins empatizând cu ea, chiar rămânând în mintea ei după ce lăsasem cartea jos.

   Noah, în schimb, este personajul meu de suflet. Greşeşte de câteva ori şi acţionează din impuls, dar e viu. E atât de viu în mintea mea chiar şi la câteva zile după lectură şi pun rămăgaş că va rămâne viu multă vreme. Să vezi lumea prin ochii lui este fascinant, orice senzaţie pe care o trăieşte îi apare ca un tablou în minte, întrucât lui îi place să picteze. Implicit, tablourile acestea apar şi în mintea cititorului şi sunt adevărate opere de artă. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, dar câteva cuvinte de-ale lui Noah fac cât o mie de imagini.

   Pe spatele cărţii, în loc de sinopsis, apar câteva cuvinte despre carte, strânse din diverse recenzii importante. Mie mi s-au părut exagerate înainte să citesc cartea. Nu sunt. Chair nu sunt.

   Să mai menţionez că există o discuţie despre Sărutul lui Brâncuşi în carte? Care, împreună cu o legendă greacă, naşte metafora bucăţilor rupte? Hai să nu mai menţionez.

Citate:

• Sufletul lui ar putea fi un soare. N-am mai întâlnit niciodată o persoană care să fi avut un soare ca suflet.
• Cine ştie dacă destinul nu reprezintă decât felul în care îţi spui ţie însuţi povestea vieţii tale?
• Repede, pune-ți o dorință. Riscă o dată (sau de două sau de trei sau de patru ori). Creează lumea din nou!
• Când oamenii se îndrăgostesc, izbucnesc în flăcări.
• Dacă ghinionul ştie cine eşti, devino altcineva.
• Ne dorim cu mâinile, asta facem ca artişti.
• Ca să existe miracole, trebuie mai întâi să vezi miracolele.

Notă:
Doar citiţi-o şi gata că şi-aşa am pălăvrăgit prea mult.

5/5

Hoţul de cărţi - Markus Zusak (recenzie)

Titlu: Hoţul de cărţi
Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura: rao
Apariţie (RO): 2011
Apariţie (original): 2005
Număr de pagini: 571

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 

Impresie: Die Bücherdiebin, cum s-ar spune în germană şi cum mie îmi sună cel mai frumos, mi-a picat în mână din greşeală. În 2012, în primăvară, dacă îmi aduc bine aminte, am fost cu mama la cumpărături în Carrefour doar pentru că îmi era sete, altfel aş fi rămas în maşină. Am luat totuşi, din întâmplare, şi o carte. Un an mai târziu bunicul meu a văzut-o în dulapul meu şi mi-a spus că este o lectură grozavă. Până pe 1 ianuarie 2015 nici măcar nu m-am atins de ea. Şi ce greşeală am făcut că am uitat-o atât timp.

Hoţul de cărţi este o carte care te trimite în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, văzut de această dată, în mod unic, din perspectiva morţii. Aceasta este o naratoare foarte de bine aleasă care îţi permite să intri în mintea ei ce, în ciuda a tot ceea ce credem noi, este foarte frumoasă şi plină de surprize.

Povestea pe care moartea o relatează urmăreşte o perioadă din viaţa unei fetiţe, perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Liesel Meminger şi naratoarea se întâlnesc pentru prima oară într-un tren când cea din urmă îi ia fratele cu ea. Fata este dusă la casa noilor săi părinţi, pe strada Himmel (tr. Rai). Mama ei este ca o furtună, iar tatăl ei precum un acordeon. Liesel învaţă să citească, se împrieteneşte cu Rudy, vecinul ei şi se transformă pe tot parcursul cărţii. Este un exemplu nemaipomenit de bildungsroman. Markus Zusak a scris o poveste atât de adevărată căreia nu îi poţi rămâne indiferent cât te-ai strădui.

 Subiectul este mult mai amplu, dar nu sunt în stare să îl rezum, deoarece toate cuvintele potrivite au fost deja folosite în carte. Vă pot doar recomanda cartea, cu promisiunea că nu vă va dezamăgi.

Citate:

• Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.
• A nu pleca: un act de încredere şi de iubire descifrat deseori de copii.
• Chiar sunt prost, îi spuse Hans Hubermann fiicei sale adoptive. Şi amabil pe deasupra. Ceea ce mă face cel mai mare idiot din lume.
• Aţi putea foarte bine să vă întrebaţi la ce naiba se gândea. Răspunsul este probabil la absolut nimic. Probabil, ar spune că îşi exercita dreptul la prostie dat de la Dumnezeu.
   
• Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate cineva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.

Notă:

Cu un final emoţionant, cartea m-a copleşit şi m-a luat între paginile ei. Am trăit povestea de lângă Liesel şi l-am simţit pe fratele ei în jurul meu în tot acest timp. Am admirat-o pe soţia primarului şi pe Rosa Hubermann. M-am ataşat de Hans şi de Rudy. Am iubit-o pe Liesel şi, cel mai important, am ajuns să am o cu totul altă perspectivă asupra morţii. Există cărţi care îşi lasă amprenta adânc în sufletul tău, care îţi schimbă privirea. Die Bücherdiebin este una dintre ele. Pentru o carte sfâşietoare şi frumoasă (în adevăratul sens al cuvântului), Markus Zusak are tot respectul meu.
Pentru cine vrea să vadă şi filmul care, deşi nu a egalat cartea, chiar a schimbat-o din unele puncte de vedere, aveţi aici un link numai bun.

5/5

Circul nopţii - Erin Morgenstern (recenzie)

Titlu: Circul nopţii
Titlu original: The Night Circus
Autor: Erin Morgenstern

Editura: Corint
Apariţie (RO): 2013
Apariţie (original): 2011
Număr de pagini: 416

Circul soşeste fară veste. Fără înştiinţări, fără afişe lipite pe stâlpi sau panouri. E pur şi simplu acolo unde ieri nu era nimic.

Impresie: Am auzit prima oară de Circul Nopţii în 2013, prin aprilie, când m-am decis să particip la ediţia din acel an a evenimentului NaNoWriMo. Căutam diverse informaţii pe internet şi am dat de această carte care a fost scrisă în cadrul evenimentului. Am auzit apoi tot mai multe păreri şi idei, dar nimic care să mă pregătească pentru ceea ce am citit săptămânile trecute.

Cartea este impecabilă din orice punct de vedere. Supra-coperta simplă şi elegantă, cu toate acestea într-adevăr spectaculoasă, care face trimiteri la diverse personaje şi momente ale acțiunii se îmbină perfect cu diversele detalii ce fac romanul unul deosebit.

Tsukiko

Despre conţinut, pot spune doar că este ireproşabil, cu detalii nenumărate care creează o atmosfera potrivită şi care te trimit direct în mijlocul circului. Simţi mirosul de vată şi caramel ce învăluieşte corturile în care intri şi vezi numere spectaculoase, cu adevărat magice. Eşti unul dintre rêveurs (fr. visători; în carte: persoane ce urmăresc circul în diverse locuri, identificându-se unii pe alţi prin hainele alb-negre şi eşarfa roşie specifică), priveşti ceasul, opera de artă a domnului Friedrick Thiessen şi te minunezi de măreţia circului, chiar dacă eşti pentru a mia oară în centrul acestuia. Mereu este un cort nou de descoperit, mereu o nouă senzaţie de simţit. O urmăreşti pe Celia Bowen în timpul reprezentaţiei sale, îl vezi pe fantomaticu Prospero în spate, intri în corturile construite de Marco, apoi în cele create de Celia. Te întrebi cum a fost posibilă construirea acestei minunăţii, iar mintea îţi zboară la dineurile misterioase ale lui Chandres, la audiţiile ce au avut loc cu ani în urmă, la frumuseţea ce se învârte în jurul acestui spectacol.

Ceasul lui Friedrick Thiessen

Dar, ca rêveur, nu ştii nimic despre competiţia căreia circul îi serveşte drept loc de desfăşurare. Nu ştii despre cei doi concurenţi care nu au idee ce să facă pentru a câştiga, dar îşi doresc să se încheie acest concurs. Nu ştii despre cei doi maeştrii sau despre fragilitatea circului. Iar când vechea câştigătoare îşi dezvăluie identitatea, iar rugul se stinge puţin câte puţin, tu nu ştii că circul este din ce în ce mai aproape de final. Totuşi, ca şi cititor, ai aceste informaţii, iar acest lucru te face să nu poţi lăsa cartea din mână şi te ţine cu sufletul la gură.

O poveste plină de farmec în care Le Cirque des Rêves este personajul principal, iar ceilalţi actanţi îi dau un rost, o frumuseţe şi îl ajută să existe. Dacă vă doriţi să citiţi o carte cu adevărat bună, vă recomand din toată inima Circul nopţii.

 

Citate:

• Trebuie să-ţi înţelegi limitele ca să le poţi depăşi.
  
• Oamenii văd ceea ce doresc să vadă. Şi în cele mai multe cazuri, ceea ce li se spune să vadă.
• Şovăie însă, preţ de o clipă, dar ştie că se va urî mai târziu dacă nu încearcă măcar, indiferent de ce s-ar putea întâmpla.

• O să fie bine, spune ea. Vor fi decizii de luat şi surprize ce te aşteaptă. Viaţa ne poartă în locuri neaşteptate uneori. Viitorul nu e niciodată bătut în cuie, ţine minte asta.

• Secretele au putere, începe el. Iar acea putere scade dacă sunt împărtăşite, aşa încât e bine ca ele să fie păstrate, chiar bine păstrate. Dacă împărtăşeşti secrete, secretele reale, cele importante, chiar şi numai unei singure persoane, ele se vor modifica. Dacă le scrii, e chiar mai rău, deoarece nimeni nu poate spune câţi ochi le-ar putea vedea notate pe hârtie, oricât de atent ai fi. Aşa încât cel mai bine e să ţii secretele pentru tine atunci când le ai, spre binele lor, dar şi al tău.

• - Am petrecut o mare parte din viaţă luptând să mă ţin sub control, spune Celia, rezemându-şi capul de umărul lui. Să mă cunosc pe dinăuntru şi pe dinafară, să ţin totul în perfectă ordine. Pierd asta atunci când sunt cu tine. Ceea ce mă sperie şi...
  - Nu vreau să fii speriată, o întrerupe Marco.
  - Mă sperie cât de mult îmi place, încheie Celia, întorcându-şi faţa din nou spre el. Cât de ispititor este să mă pierd în tine. Să mă predau. Să te las să mă păzeşti să nu sparg candelabre în loc să-mi port permanent de grijă eu însămi.

• Încetează să te porţi ca şi cum l-ai iubi pe băiatul ăsta, zice Hector. Eşti mai presus de chestiunile astea lumeşti.

• Dacă n-am fost pe de-a-ntregul sinceră cu voi, e numai din pricina faptului că ştiu o mulţime de lucruri pe care voi n-aţi dori să le ştiţi.
• Vechile poveşti sunt povestite, repovestite şi modificate. Fiecare povestitor îşi lasă propria amprentă. Oicare ar fi fost adevărul poveştii, el e îngropat de preferinţe şi înfrumuseţări. Motivele nu contează, importantă e povestea.

• Cred că dacă priveşti înainte e mai bine decât să te uiţi înapoi.

Notă: 
Am adorat această carte, ultima citită în anul 2014, care m-a făcut să cred în magie, fără a fi clişeică şi fără a urma prea bine-cunoscutul tipar YA. Nu consider că se încadrează în acest gen, fiind mai mult un poem, o ilustrare a magiei. Iubesc cartea asta şi cred că toţi cititorii întăriţi ar trebui să o aibă în bibliotecă. Este o carte cu adevărat bine scrisă, care poate fi rezumată printr-un cunvânt: spectaculoasă. După cum spune şi Danille Trussoni, dacă aţi hotărât să citiţi doar un roman anul acesta, Circul Nopţii trebuie să fie acela.

- o pagină interesantă pentru după lectură (cu diverse informaţii despre personaje, autoare şi o posibilă ecranizare)

5/5