dacă aş rămâne - Gayle Forman (recenzie)

Titlu: dacă aş rămâne
Titlu original: if i stay
Autor: Gayle Forman
Editura: rao
Apariţie (RO): 2010
Apariţie (original): 2009
Număr de pagini: 215

 Nu te-ai aştepta ca radioul să funcţioneze după aceea. Dar o face. 
Cumva, radioul este încă legat la baterie, aşa că Beethoven se aude în liniştea dimineţii de februarie.

Impresie: Nu există o carte care să mă fi dezamăgit mai mult ca aceasta. Ştiu că e un început urât pentru o recenzie, dar trebuia să o spun. Şi nu am fost dezamăgită pentru că povestea a fost rea sau pentru că nu mi-a plăcut ideea ori personajele. A fost... nici măcar nu ştiu. Am auzit atâtea despre cartea aceasta, că te dărâmă, te face să plângi, te afectează. Eu am rămas rece.
Singura parte care m-a "atins" (deşi nici aceasta prea tare) a fost cea în care s-a produs accidentul şi se descriau circumstanţele, atât.

Şi credeţi-mă, nu sunt deloc o dură. Eu plâng când văd bătrânei (Geppetto din Pinocchio m-a traumatizat în copilărie, ok? Nu mă judecaţi).

Totuşi, filmul? O cu totul altă poveste. Am plâns ca o bunicuţă sensibilă când află că a pierdut la Bingo. Serios. Ca să nu mai spun că la partea în care bunicul Miei îi vorbea am vărsat cascade (v-am zis că plâng la bătrânei).

În cazul în care n-aveţi idee despre ce vorbesc, haideţi să vă spun despre ce e vorba. Cartea urmăreşte, în paralel, viaţa Miei înainte de accidentul pe care l-a suferit împreună cu familia ei (care a murit) şi cea pe care o petrece după accident în spital, înafara corpului ei. Ea trebuie să aleagă dacă vrea să moară, alăturându-se familiei ei, sau să rămână împreună cu Adam, iubitul ei, Kim, prietena ei cea mai bună, şi restul familiei sale (bunici, unchi, mătuşi etc.)

Mi-a plăcut subiectul, mi-a plăcut povestea, mi-au plăcut întrebările. Dar nu am iubit cartea. Mi-a plăcut, dar nu pot să spun altceva. Am tot aşteptat acel... sentiment care să mă facă să o ador, iar el nu a venit. Filmul, în schimb, a doborât cartea. Practic a fost mai bun din toate punctele de vedere. Actorii au avut chimie, toţi, nu doar cei principali, regia, luminile, muzica, jocul... tot. a fost perfect, pe bune. Uitaţi-vă la film, e perfect.

Citate:

• Dacă rămâi, voi face tot ce vrei. Voi renunţa la trupp, voi merge cu tine la New York. Dar, dacă vrei să plec, voi face şi asta. Vorbeam cu Liz şi ea mi-a spus că, poate, să revii la vechea ta viaţă ar fi prea dureros, că poate ar fi mai simplu sa renunţi la noi. Asta ar fi cumplit, dar aş accepta. Aş putea să te pierd în felul acela dacă nu te-aş pierde azi. Te-aş lăsa să pleci. Dacă rămâi.
• Oamenii cred doar ceea ce vor să creadă, spunea ea.
• Un somn fără vise. Îi auzisem pe oameni vorbind despre un somn de moarte. Aşa s-ar simţi morţii? Cea mai placută, caldă, grea şi fără sfârşit aţipeală? Dacă este aşa, nu m-ar deranja. Dacă aşa este moartea, nu m-ar deranja absolut deloc.
• Înteleg acum că este uşor să mori. Să trăieşti este greu.
• Uneori,  în viaţă, faci alegeri, iar alteori le face viaţa pentru tine. (acest citat este tradus într-un mod în care dispare jocul de cuvinte, aşadar, varianta originală şi mult mai şmecheră, doamnelor şi domnilor): Sometimes you make choices in life and sometimes choices make you.
• Dar tu cea din seara asta eşti aceeaşi tu de care eram îndragostit ieri, aceeaşi tu de care voi fi îndragostit mâine.
• Orice ai alege, câştigi. Orice ai alege, pierzi. Ce să-ţi spun? Dragostea este dificilă.
  
  

Notă:
Cartea mi-a plăcut. A fost obişnuită, dar o lectură drăguţă. Poate că a sunat a critică dură, dar per total mi-a plăcut. A fost frumoasă, a transmis câte ceva. Mi-a plăcut. dar recomand din inimă filmul, pentru că merită fiecare secundă din viaţa voastră. Nu este cel mai bun film posibil, dar mie mi-a plăcut mult. Aşadar, pentru cinefilii dintre noi, un link adorabilicios pentru film este aici.

3/5

Hoţul de cărţi - Markus Zusak (recenzie)

Titlu: Hoţul de cărţi
Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura: rao
Apariţie (RO): 2011
Apariţie (original): 2005
Număr de pagini: 571

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 

Impresie: Die Bücherdiebin, cum s-ar spune în germană şi cum mie îmi sună cel mai frumos, mi-a picat în mână din greşeală. În 2012, în primăvară, dacă îmi aduc bine aminte, am fost cu mama la cumpărături în Carrefour doar pentru că îmi era sete, altfel aş fi rămas în maşină. Am luat totuşi, din întâmplare, şi o carte. Un an mai târziu bunicul meu a văzut-o în dulapul meu şi mi-a spus că este o lectură grozavă. Până pe 1 ianuarie 2015 nici măcar nu m-am atins de ea. Şi ce greşeală am făcut că am uitat-o atât timp.

Hoţul de cărţi este o carte care te trimite în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, văzut de această dată, în mod unic, din perspectiva morţii. Aceasta este o naratoare foarte de bine aleasă care îţi permite să intri în mintea ei ce, în ciuda a tot ceea ce credem noi, este foarte frumoasă şi plină de surprize.

Povestea pe care moartea o relatează urmăreşte o perioadă din viaţa unei fetiţe, perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Liesel Meminger şi naratoarea se întâlnesc pentru prima oară într-un tren când cea din urmă îi ia fratele cu ea. Fata este dusă la casa noilor săi părinţi, pe strada Himmel (tr. Rai). Mama ei este ca o furtună, iar tatăl ei precum un acordeon. Liesel învaţă să citească, se împrieteneşte cu Rudy, vecinul ei şi se transformă pe tot parcursul cărţii. Este un exemplu nemaipomenit de bildungsroman. Markus Zusak a scris o poveste atât de adevărată căreia nu îi poţi rămâne indiferent cât te-ai strădui.

 Subiectul este mult mai amplu, dar nu sunt în stare să îl rezum, deoarece toate cuvintele potrivite au fost deja folosite în carte. Vă pot doar recomanda cartea, cu promisiunea că nu vă va dezamăgi.

Citate:

• Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar pentru mine este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite.
• A nu pleca: un act de încredere şi de iubire descifrat deseori de copii.
• Chiar sunt prost, îi spuse Hans Hubermann fiicei sale adoptive. Şi amabil pe deasupra. Ceea ce mă face cel mai mare idiot din lume.
• Aţi putea foarte bine să vă întrebaţi la ce naiba se gândea. Răspunsul este probabil la absolut nimic. Probabil, ar spune că îşi exercita dreptul la prostie dat de la Dumnezeu.
   
• Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc şi posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Consecinţele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor şi în cel mai rău. Văd urâţenia şi frumuseţea lor şi mă întreb cum poate cineva să fie în două feluri în acelaşi timp. Totuşi, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul-simţ de a muri.

Notă:

Cu un final emoţionant, cartea m-a copleşit şi m-a luat între paginile ei. Am trăit povestea de lângă Liesel şi l-am simţit pe fratele ei în jurul meu în tot acest timp. Am admirat-o pe soţia primarului şi pe Rosa Hubermann. M-am ataşat de Hans şi de Rudy. Am iubit-o pe Liesel şi, cel mai important, am ajuns să am o cu totul altă perspectivă asupra morţii. Există cărţi care îşi lasă amprenta adânc în sufletul tău, care îţi schimbă privirea. Die Bücherdiebin este una dintre ele. Pentru o carte sfâşietoare şi frumoasă (în adevăratul sens al cuvântului), Markus Zusak are tot respectul meu.
Pentru cine vrea să vadă şi filmul care, deşi nu a egalat cartea, chiar a schimbat-o din unele puncte de vedere, aveţi aici un link numai bun.

5/5

Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne (recenzie)

Titlu: Băiatul cu pijamale în dungi
Titlu original: The Boy in the Striped Pyjamas
Autor: John Boyne

Editura: rao
Apariţie (RO): 2013
Apariţie (original): 2006
Număr de pagini: 218

Punctul care deveni o pată, care deveni un strop, care deveni o siluetă, care deveni un băiat.

Impresie: Băiatul cu pijamale în dungi este o carte pe care am ocolit-o multă vreme, aproape un an întreg. Totuşi, am fost nevoită să o citesc pentru olimpiada de lectură. Nu regret deloc acest lucru.

Cartea prezintă povestea unui băieţel de nouă ani din Germania care se mută din Berlin din cauza slujbei importante pe care a primit-o tatăl său de la Fury.

Noul loc îi displace categoric lui Bruno. Este o casă mult mai mică decât cea din care s-au mutat şi nu există nimeni în jur care să se joace cu el. Totuşi, de la geamul lui se zăresc sute, poate chiar mii de oameni îmbrăcaţi cu pijamale în dungi în spatele unui gard fără sfârşit.

Singur şi plictisit, Bruno pleacă într-o zi în explorare, activitate care îi făcea mare plăcere. Mergând de-a lungul gardului zări un punct, ce se transformă treptat într-un băiat. Cei doi se împrieteniră, în ciuda faptului că băiatul, Shmuel, se afla de cealaltă parte a gardului, iar Bruno îl vizitează aproape zilnic pe noul lui amic. Bruno nu realizează prin ce trece Shmuel, fiind sigur că atâta timp cât tatăl său aprobă lucrurile de dincolo de gard, nu poate fi ceva care să rănească oameni.

Inocenţa de care dă dovadă Bruno pe parcursul cărţii este sfâşietoare şi conferă o nouă perspectivă asupra tragediei celui de-Al Doilea Război Mondial, cea a unui copil.

Citate:

• Apoi în cameră se făcu foarte întuneric şi, într-un fel, în ciuda haosului ce urmă, Bruno descoperi că încă îl mai ţinea pe Shmuel de mână şi nimic în lume nu l-ar fi determinat să îi dea drumul.
• Punctul care deveni o pată, care deveni un strop, care deveni o siluetă, care deveni un băiat.

Notă:
Am plâns şi am râs, combinaţia perfectă, tot ce ai putea cere de la o carte. Am rămas impresionată de modul de narare pe care Boyne a ales să îl folosească. Deşi totul este relatat la persoana a treia, ai senzaţia că Bruno povesteşte cele întâmplate. Perspectiva este cea a unui băieţel mic ce nu înţelege lucrurile care se petrec în jurul lui şi nici nu îşi poate închipui adevărul.
Totuşi, în ciuda faptului că mi-a plăcut la nebunie cartea, am simţit că ceva lipseşte, aproape de neperceput, dar nu pot spune că a fost perfectă. Cu toate acestea o recomand din suflet.  
Pentru cei care îşi doresc să vadă filmul (pe care îl recomand, dar numai după lectură) aveţi aici un link

3/5