Titlu original: Diana cu vanilie - The Book
Autor: Diana Sorescu
Editura: ALL
Apariţie (RO): 2014
Apariţie (original): 2014
Număr de pagini: 176
Noi, oamenii, suntem în continuă mişcare, schimbare, tranziţie. Suntem vii, la fel ca anotimpurile.
Impresie: Trebuie să încep prin a menţiona că Diana Sorescu a murit în anul 2013 în urma unui edem pulmonar la doar 26 de ani. Era jurnalistă şi o persoană cumsecade, din câte se vede în blogul ei, Diana cu vanilie. Cartea în discuţie cuprinde 60 dintre postările de pe acest blog, cele care dezbat diverse aspecte ale vieţii, în general relaţiile.
Am citit diverse recenzii ale acestei cărţi şi mai toate promit o carte care să te atingă, să îţi schimbe perspectivele, să te intrige. Ei bine, pentru mine nu a fost aşa. Am citit cartea în trei reprize pe parcursul a două zile şi, chiar dacă se presupune a fi despre viaţă, nu am găsit decât discuţii ori lamentări despre relaţii. Diana vorbeşte despre cât de proastă e femeia îndrăgostită şi cât de nesimţit este bărbatul, despre cum dragostea durează cu certitudine maxim 7 ani, dar în acelaşi timp ea crede într-o dragoste veşnică, despre femeie ca fiind o zeiţă deşteaptă, frumoasă, independentă, dar care e făcută să îi facă pe plac bărbatului şi e "o proastă leşinată". Autoarea blogului se contrazice în idei şi e clar că opinia ei se schimbă foarte uşor în funcţie de starea în care se află.
Există câteva capitole(?) frumoase care chiar transmit un mesaj frumos, dar nu suficiente. Se vede că Diana scria un blog, nu o carte. Gestul prietenilor ei de a transforma blogul în carte mi se pare drăguţ, dar nu tocmai necesar.
Opiniile prezentate nu m-au prea dat pe spate. Lumea spune că te poţi regăsi, dar eu nu am simţit asta. Se vorbeşte cu puţintică frustrare despre cât de groaznic este bărbatul, cât de complicată este femeia, ori eu nu cred aşa ceva. Un capitol prezintă lucruri pe care le spune o femeie şi ce vrea ea de fapt să spună, dar nu toată lumea e la fel. Dacă eu spun ceva, ete fix aia am vrut să transmit (în lipsa tonului sarcastic). Bărbatul nu e mereu imbecil, idiot sau nesimţit, am şi exemple care să îmi susţină ideea.Poate că mi-ar plăcea să o întâlnesc, miraculos, pe Diana. Să aflu de ce e atât de înverşunată, de ce expune anumite idei ce mie mi se par superficiale.
Cartea este drăguţică. Merită citită doar pentru a o cunoaşte pe autoare sau a scoate nişte citate tocmai bune pentru status-ul de pe facebook, nu pentru a descoperi cine ştie ce idei filozofice. Recenzia e puţin cam dezordonată, dar cam la fel e şi cartea, exact ca un blog. Sper că se înţelege ceva, totuşi, căci cu greu m-am abţinut să nu comentez mai mult ideile ce m-au deranjat.
Citate:
- Suntem un aluat frământat de mâinile vieţii.
- Poate că alegerile din trecut nu ar trebui judecate din perspectiva zilei de azi. Anii au trecut, păsări au zburat, lacrimi s-au scurs, nimic nu mai e cum era.
- Nimeni nu spune că schimbările sunt uşoare. Dar, ca să strălucească, un diamant trebuie şlefuit.
- Fiecare despărţire e un dans macabru al iubirii.
- Ştiţi că vă iubiţi când noţiunea de a rămâne toată viaţa împreună vă sperie pentru că... e prea puţin
- Dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte.
- Înveţi că oricât ai învăţa, încă n-ai învăţat nimic.
Notă:
O lectură uşoară, o carte bună de frunzărit, un mod foarte bun de a o cunoaşte pe Diana Sorescu, ce s-a stins prea repede. Probabil e bună de citit pentru cineva care trece printr-o despărţire sau aşa, ca o lectură rapidă în demersul lung de a cunoaşte oamenii.
2/5
